TABLOU. Din aceasta poza de familie lipsesc Daniel, care da bacalaureatul, si Alexandru, plecat la munca?in Bologna GENEROS. Salvatore Cavallo a facut cadou familiei Nistor o vacanta in Italia FAMILISTI. Sotii Nistor se simt impliniti cu atatia copii Desi se apropie cu pasi repezi de aniversarea nuntii de argint, sotii Mariluzia si Marius Nistor, din Bucuresti, traiesc cu aceeasi intensitate povestea de iubire care i-a unit in tinerete. Chiar daca au trecut prin multe greutati, iar viata i-a pus la grea incercare, ei au ramas impreuna cu cei 14 copii pe care-i au, asa cum si-au promis in fata altarului. Ionela Chircu In 1987 a venit pe lume primul lor copil, care avea sa le umple sufletele de bucurie. Pe atunci isi doreau numai doi copii, dar viata i-a rasplatit in timp, daruindu-le nici mai mult, nici mai putin de 14 prichindei. Fetele si baietii familiei Nistor s-au nascut la diferente de un an, cel mult doi, si aproape toti la Spitalul „Sf. Pantelimon”, cu acelasi medic. Cel mai mic dintre ei are 4 ani si jumatate, iar cel mai mare, 21 de ani. „Nu am vrut sa renuntam la niciunul dintre copii pentru ca sunt o binecuvantare, niste ingerasi. Le-am dat si nume din Biblie. Am facut atatia copii cat mi-a dat Dumnezeu”, ne-a spus mamica. Desi greutatile s-au intetit pe masura ce familia s-a marit, cei doi parinti au invins lupta cu piedicile vietii. Mariluzia si-a dedicat intreaga viata cresterii si educarii copiilor, in timp ce Marius a incercat sa le asigure necesarul zilnic. In ciuda problemelor financiare cu care se confrunta, sapte dintre copiii lor sunt olimpici. Mai mult, una dintre fetite a reprezentat Romania la Jocurile Olimpice de Pictura de la Atena. Pentru ca nu a avut posibilitatea sa mearga in Grecia, sa-si ridice personal diploma, a primit-o prin posta. Din cauza neajunsurilor, baiatul cel mare a renuntat la facultate pentru a munci peste hotare. Viata lor a devenit, insa, mai usoara de cand prosperul om de afaceri italian Salvatore Cavallo se ingrijeste de ei. Prin intermediul Fundatiei Metropolis, acesta le ofera tot ce le trebuie pentru un trai decent. Cea mai recenta surpriza pe care omul de afaceri le-a facut-o a fost un sejur in Italia. Numeroasa familie Nistor se bucura chiar in aceste zile de superba vacanta in regiunea Calabria, prima din viata lor.